Gânduri în noapte

Noapte… Căldura arzătoare a sufletului mă face nevoit să simt răcoroasa emanaţie a întunecimii. Privesc palida şi incerta Lună din sticla ( parcă firavă a geamului aproape îngheţată). Deschid geamul şi simt acea emanaţie de care aveam nevoie. O boare de gheaţă, care mă va readuce în lumea hieratică a sentimentelor nobile, faţă de natură şi de enigmele ei, pe care le cunosc.
Luna mi-a zâmbit şi parcă vroia să-mi spună : „Bine ai revenit!” Am schimbat căldura pentru răcoare. Nu sunt mulţi care ar fi făcut la fel. Dar ştiu ceva… am schimbat ignoranţa şi simplitatea omului de rând pentru seninătatea şi exuberanţa omului care cunoaşte unele enigme ale naturii.
Feeria Lunii m-a cucerit într-un straniu dar în acelaşi timp diafan joc al cuvintelor. Îmi treceau prin gând mii şi mii de cuvinte unite cu sentimente. Prima noapte de martie este şi va rămâne magică. Cerul era parcă cuprins de vreo magie jună , deoarece stelele erau ca nişte pietre preţioase care străluceau pătrunzător.
Cireşii din grădină şopteau într-o linişte funebră; dar voalul lor trandafiriu amestecat cu alb le conferea o graţie aparte. Mireasma lor se asemăna cu un parfum îmbietor de cireşe recent culese şi transformate într-o elixir al sentimentelor neprihănite fără sfârşit. Câteva păsărele melancolice, care poposeau pe-un tânăr lăstar, intonau o melodie îndeajuns de tristă ca să-ţi dai seama că ele încă n-au fost readuse în lumea sentimentelor de primăvară.
Dar parcă cerul şi-ar fi deschis sufletul şi milioane de cristale transparente începeau să cadă şi trezeau NATURA…Şi pe faţa-mi plină de bucurie cădea ploaia de primăvară şi-mi trezeau şi mai mult cheful de primăvară…Lumea mi începea să-mi pară mai frumoasă, mai vie şi trăiam clipa…clipa de bucurie completă…

Un cuvânt simplu: prietenie

Wow! În primul rând trebuie să spun că am revenit! N-am mai scris pe blog din noiembrie. Cam mult trecuse de atunci. Uite ca exact azi, mi s-a întâmplat ceva, care m-a îndemnat să scriu (din nou).
Mi-am dat seama că "prietenii nu cu cresc în copaci", ci trebuie să-i câştigi. În opinia mea, colegi nu sunt cei mai buni prieteni. Colegii sunt doar cei care te acompaniază pentru 7 ore in cinci zile din săptămână. (cei mai mulţi dintre ei) după câţiva ani de camaraderie, îţi dai seama că nu ştii aproape nimic despre anumiţi colegi: nu le ştii ziua de naştere, hobbyurile lor, şi nu ai nimic în comun cu ei.
Cred că adevăraţii prieteni apar când nici nu te aşepţi. De mic, mă înţelegeam mult mai bine cu cei "mai mari". Chiar mulţi mi-au spus că sunt mai matur, mai serios ca ceilalţi copii de vârsta mea.
Nici cu un an în urmă, (chiar) cred că mi-am găsit trei prietene pe cinste. Şi chiar despre aceste persoane speciale vreau să povestesc. Nu vreau să dau nume, dar cred că dacă vor citi acest post, îşi vor da seama că sunt "personaje principale". Mă bucur foarte mult că mă pot număra între prietenii lor, şi la fel, mă bucur că pot să le numesc prietene. Cu fiecare din cele trei am ceva în comun, pot discuta despre orice, nu numai despre monotona temă a şcolii. Totuşi, dacă este momentul sincerităţii, nici nu credeam că vom deveni prieteni vreodată în viaţa asta. Dar s-a întâmplat chiar contrariul. Şi chiar: nu te lua după aparenţe! Cu una dintre prietenele mele speciale avem în comun literatura şi creativitatea. În plus, ambii suntem nişte visători. Astfel, ea este Artista mea. Cu a doua avem în comun nebunia, ne place să râdem cu poftă şi să glumim pe seama oricărui lucru. În plus ne place foarte mult geografia şi turismul. Pe ea o numesc Turista mea Nebună. Cu cea de+a treia.... Sincer, nu ştiu ce am putea avea în comun, dar un lucru e cert: o admir mult pentru ceea ce este. O persoana prietenoasă, generoasă, mereu săritoare, şi loială prietenilor. Mai în glumă, mai în serios ar trebui să o numesc Idola mea.
În concluzie, viaţa e prea scurtă să-ţi ioseşti timpul atât de preţios cu oameni care nu merită, mai bine te-ai dedica complet acelora care se gândesc la tine.