Un an nou

Și-a mai trecut un an. În primul rând vă doresc (vouă, aceelora care din greșeală ajungeți și pe acest blog) un an nou fericit! În 2008-2009, anii mei de debut în ceea ce privește scrisul si bloggingul, acest loc însemna foarte mult, un loc al meu, primitor, unde veneam des și bucuros. În ultima vreme, însă, dau pe aici destul de rar. Iar atunci când se întâmplă minunea de a intra pe blog, o fac cu scopul de a mă descărca, sau de a-mi aminti chemarea mea în această viață. În al doilea rând voiam să comunic (acelora care totuși mai citesc blogul) faptul că mâine încep un nou proiect în materie de blogging: un blog dedicat filmelor (o altă mare pasiune a mea, descoperită și asumată pe deplin cam de vreo 2 ani), mai precis recenziilor unor filme pe care le-am văzut. An nou = planuri noi!

Când nu mai poți...

Sunt perioade în viață când simți că nu mai poți. Când ți se pare că totul e contra ta. Când începi ușor-ușor să cedezi și să renunți la toate aspirațiile tale. Și mai simți că ești prins într-un labirint și că viața ta se derulează precum viața unui personaj nesemnificativ dintr-un film alb-negru. Și mut pe deasupra. Nu te vede nimeni, nici nu te aude nimeni. S-ar putea spune că ești în mare măsură pierdut. Și nu găsești nicicum soluții. Și ești pe punctul de a accede într-o stare soră cu depresia. Da. Sunt. Chiar sunt astfel de perioade în viață. Deși e normal că știi că va trebui să treci peste perioada aceasta chiar nenorocită ar putea fi numită, simți că timpul se dilată de nenumărate ori și că o secundă de viață reală coincide cu zece ore în lumea ta nenorocit de gri. Iar soluțiile întârzie tot mai mult să apară. Dar continui să speri, deși cu mare dificultate. Și speri. Și aștepți. Și mai speri puțin. Și când se ivește ocazia ieșirii din cochilia propriei tale suferințe, bineînțeles că o ratezi. Și te reapuci să speri ca într-un final aparent utopic și îndepărtat totul va fi bine. Doar se știe că omul cât trăiește tot speră, că doar speranța moare ultima.