Antologie (I)

Iată o primă parte a unor poezii care mi-au captat atenţia:

William Butler Yeats: The Sorrow of Love (1921)

The quarrel of the sparrows in the eaves,
The full round moon and the star-laden sky,
And the loud song of the ever-singing leaves,
Had hid away earth's old and weary cry.

And then you came with those red mournful lips,
And with you came the whole of the world's tears,
And all the sorrows of her labouring ships,
And all the burden of her myriad years.

And now the sparrows warring in the eaves,
The curd-pale moon, the white stars in the sky,
And the loud chaunting of the unquiet leaves
Are shaken with earth's old and weary cry.


Ingeborg Bachmann: Ich (1942-1943)

Sklaverei ertrag ich nicht
Ich bin immer ich
Will mich irgend etwas beugen
Lieber breche ich.

Kommt des Schicksals Härte
Oder Menschenmacht
Hier, so bin ich und so bleib ich
Und so bleib ich bis zur letzten Kraft.

Darum bin ich stets nur eines
Ich bin immer ich
Steige ich, so steig ich hoch
Falle ich, so fall ich ganz.


Victor Hugo: Demain, dès l'aube... (1847)

Demain, dès l'aube, à l'heure où blanchit la campagne,
Je partirai. Vois-tu, je sais que tu m'attends.
J'irai par la forêt, j'irai par la montagne.
Je ne puis demeurer loin de toi plus longtemps.

Je marcherai les yeux fixés sur mes pensées,
Sans rien voir au dehors, sans entendre aucun bruit,
Seul, inconnu, le dos courbé, les mains croisées,
Triste, et le jour pour moi sera comme la nuit.

Je ne regarderai ni l'or du soir qui tombe,
Ni les voiles au loin descendant vers Harfleur,
Et quand j'arriverai, je mettrai sur ta tombe
Un bouquet de houx vert et de bruyère en fleur.

Savoarea copilăriei

Voi continua cu relatarea unor situaţii memorabile. Cam asta fac în ultima vreme, în detrimentul adevăratei mele firi artistice.
Cu câteva zile în urmă am mâncat o savarină. Am fost în Braşov şi am văzut în vitrina unei cofetării savarine. Mi s-a făcut poftă. Dar mai ales mi s-a făcut poftă de copilărie. Mă gândeam ce interesant va fi când voi gusta din ea, întrucât credeam în putera lui Proust şi a madleinelor sale. Credeam că voi retrăi toate momentele plăcute din copilărie asemeni personajului din În căutarea timpului pierdut. Mi-amintesc că în clasele primare, la deschiderea şi încheierea anului şcolar mama ne ducea pe câţiva colegi şi pe mine la cofetărie şi mâncam savarine. Mi-a plăcut enorm în clasele acelea mici. Nu existau griji majore, nu erau colegi care să-ţi scoată ochii de invidie. Era plăcut. Adică, eu m-am considerat mereu norocos de faptul că am avut un grup destul de prietenos, având în vedere că în copilărie aveam o oarecare problemă cu socializarea. Nu aş zice că am avut o copilărie grandioasă. Deşi am avut probleme nu cădeam în depresii (cum am făcut mai târziu) şi nu arătam lumii slăbiciune emoţională. Era chiar frumos mai demult. Savarina însemna un premiu, un simbol al recunoştiinţei şi mândriei mamei mele că ieşeam premiant şi (deşi nu sunt sentimental) un simbol al iubirii ce îmi purta. Savarina însemna superlativul. Savarina însemna zâmbet.

Ce pot să vă mai spun? Planul eşuase. Savarina braşoveană nu a fost deloc aşa cum mi-am imaginat-o. Proust s-a pierdut căutând timpul. Savarina nu m-a dus înapoi în copilărie. Deşi zâmbetele au rămas, nu îmi par atât de sincere. Copilăria a rămas închisă într-o amintire a unui miros, a unui gust.